duminică, 11 octombrie 2009

Stele de mai

" Mergand pe-un drum de langa-un lan de grau,
cu singuratice vederi de asezare,
cu plopi inalti, razleti, tacuti,
in orizonturi largi, scaldate-n soare...

Doar vantul lin adie-ncet,
zglobiu trecand printre frunzare.
Pe drum, un calator priveste-n sus si rugator,
cerseste-a cerului indurare...
Iar drumul urca drept in sus
pierdut in orizont si soare.

Apoi, cu pasi inceti pe drum,
inchin' spre ceruri o-ndurare :
" O, Doamne!..Te-am rugat demult
s-asculti si freamatul pierdut,
sa nu fiu singur pe pamant,
sa pot sa-ti spun dureri ce sunt
cu mult mai triste ca oricand...

Dar eu Te-astept mai mult visand
sa vii, s-asterni in trupu-mi frant
balsamul binefacator, un soare cald,
izbavitor..o mila si-o-ndurare "..

Si trec mereu pe-acelasi drum pribeag
cu plopi razleti, scaldati in soare.
de ani mereu si rabdator
privesc spre orizont in zari,
peste-adormitele-asezari
unde tacute-abia se vad
trei case-n departare..

Apoi, cu ochii catre cer,
cu brate-ntinse, rugatoare..
indrept un mare rugamant
la Domnul cel maret si sfant :
un dram de mila si-ndurare..

Dar tot mai ratacesc pe drumul
ce duce-n sus, spre aurore,
cu-aceiasi plopi razleti, tomnateci,
ce nu mai tac, ca-ntr-o visare...

Privelistea e aurie, iar lanul copt
fosneste tare de-atata aur si cantare ;
doar dalmele ce-s adormite
in game calde de culoare,
ascund trei case-ntrezarite
pe undeva, in departare.

Doi pasi incetiniti de ganduri,
opriti un timp, la o rugare,
de un suspin lasat in lacrimi,
de-un vested glas, pierdut in zare..

Eu te mai rog si astazi, Doamne,
desi in suflet toamna este :
asculta-mi freamatul durerii
si-asterne-n viata-mi vestejita
din nou balsamul primaverii.

Si frunze vestede cad moarte,
se-astren cu vanturi pe carare.
E ruginiu intreg pamantul
si umed, plin de intristare.

Poteca ingropata-n frunze
fosneste trista ei cantare.
Iar plopi-nalti, razleti pe drumuri
s-aplec de-a vantului suflare.

A disparut cu timpul lanul
cu spice ce priveau in soare.
Acum, pustiu si singur drumul
se pierde-n ceata si in boare.

Iar toamna rece si pustie
e plina de singuratate.
La orizont trei case-au ramas
pierdute-n campuri vestezi, moarte.

O umbra doar presara drumul
de pasi stingheri, pierduti in zare.
O voce tremurand plapanda,
mai roaga-a cerului-ndurare.

E un pustiu trecut prin viata
de suferinti si de ruine ;
dar tot astept o-nviorare
o, Doamne..sa se nasca-n mine.

Si primii fulgi apar in cale
si-mbraca-n alb natura moarta.
Iar plopii-nalti, cuprinsi de jale,
batuti de vant, se plang in soapta...

Si campul vested cu movile
acum in alb, se pierde-n zare.
Trei case mici nu se mai vad..
doar fumul lor, in departare.

Doar un pribeag, mergand pe calea
pustiului care-a ramas,
priveste-n sus, plangand durerea
fara cuvinte, fara glas.


E frig afar' si bate vantul,
iar din vazduh coboara ceata.
Ninsoarea-copera pamantul,
si drumul nu mai are viata....

S-a ratacit sarmanul om
cu lacrimi inghetate-n fata..
Acum, un singur gand mai are,
ascuns in sufletu-i de gheata:

s-adoarma-n pat, intr-o cascioara,
fara de vis cu-a lumii viata,
iar cerurilor, o-ndurare, c-o izbavire sa-ncunune
viata unui om.....cersind
de-atatia ani..o rugaciune. "

versurile apartin lui Cornel I. Pop


by necunoscuta unei zane

Un comentariu: