miercuri, 26 august 2009

"TU TRAIESTI REALITATEA!"

Câteodată viaţa acesta ţi se pare prea dură…ca şi cum te-ai lupta cu munţii. Te crezi viteaz şi la un moment dat te trezeşti sclav…sclavul propriului tău eu, trecut, amintiri, speranţe, vise. Şi ce sens are? Ai plecat…dar problema e unde ai ajuns…ai plecat pe un drum care nu are întoarcere…din păcate…un trecut care te trage în jos? Nebunule, cum ai îndrăznit să visezi în culori? Nu ştiai că viaţa e monocromatică? E alb sau e negru…e pace sau furtună…e lumină sau întuneric. Şi te întrebi ce sunt cuvintele nebune ce izvorăsc din pieptul tău? De unde atâta revoltă împotriva celui ce Te-a creat…de unde atâta ură, durere, mânie…
Şi spui : Gata, eu am terminat aici! Dai cu pumnul în masă şi ai plecat. Nu priveşti în urmă…nu te mai interesează…dar în spate a rămas Cineva cu capul plecat, cu inima strapunsă şi….cerul plange. Merită? Pentru ce?
Acum o să te întrebi daca ştie…dacă Îi pasă…ştie prin ce treci…ştie că e un joc care nu se mai termină…ai intrat când ai vrut. Problema se pune că iese cine mai poate, nu cine vrea. De atâtea ori ai jurat că nu o să mai auzi prezentul continuu al ploilor, ca o să zăresti soarele…nu, nu din nou soarele negru şi întunecat al lui Durer…soarele…că o să visezi, o să iubeşti simplu şi curat…o viaţă fără prea multe măşti de luat şi de dat jos… Chiar? Nici tu nu te poţi crede…de câte ori ai zis, dar nu ai făcut. De câte ori ai vrut să pleci şi nu ai ajuns. Inima îşi are raţiunile ei, pe care raţiunea nu le cunoaşte…nu poţi înţelege nici tu cum ai început un sfârşit …cum inima ta nebună te-a lăsat să ajungi aşa…ai ajuns un nebun, un actor care joacă într-o piesa proastă de teatru fără spectatori…amăgindu-te singur nu vei gasi lumina. Incotro, amice?
Să-ţi spun ceva…ai o şansă în fiecare zi să pleci…să renunţi…să schimbi tot ce e rău şi murdar în viaţa ta…dar nimeni nu-ţi garantează ziua de mâine. Nu da înpoi, pentru că fantasmele pot prinde contururi fizice şi pot cădea peste tine când paza sufletului doarme înşelată de păcatele prezentului… şi nu mai spune de mâine…nu te mai amăgi că şi mâine e o zi…nu trăieşti pe aripile vântului. Tu trăieşti realitatea! Fă tu ceea ce mulţi dintre noi aşteptăm…o schimbare a sfârşitului…iminentul sfârşit …sau poate …dar nu ştiu.
Fii tu vitezul care iese să se lupte cu giganţii! El e cu tine! Noi poate te vom urma…

by:"Zana unei Necunoscute.."

4 comentarii:

  1. Trebuie sa putem privi inapoi cu capul sus, si atunci viata va fi usoara.

    Daca iti este rusine de un lucru, te va apasa.

    Succes

    RăspundețiȘtergere
  2. Sergiu,putem privi inapoi cu capul sus,desi in subconstientul nostru stim ca nu suntem demni de asta,iar cei din jur o vad...eu as zice ca cel mai bine este sa traiesti pezentul in modul cel mai placut si sfant,ca pe viitor (cand acel "prezent" se va numi "trecut") sa fim cu adevarat multumiti si liberi:) atunci,cu siguranta,vom privi inapoi cu capul sus;) :)

    RăspundețiȘtergere