Oare astazi voi muri?

Oare astazi voi muri? M-am trezit cu intrebarea asta in minte, intrebare pe care mi-o pusesem de mii de ori dupa ce tatal si bunicul meu au fost executati de oamenii legii pentru credinta lor. Tatal meu imi spusese adesea: “Quan, intr-o zi raspunsul la aceasta intrebare va fii pozitiv, si va trebui sa fii pregatit pentru acea zi.” Era ora doua dimineata cand m-am ridicat din pat si am inceput sa ma imbrac. Am trezit-o si pe Shea, sotia mea iar Nigh, fiul meu de opt ani era deja treaz datorita zgomotelor facute de mine. Ne-am imbracat repede, am iesit in cea mai mare liniste afara, mai intai eu, sa ma asigur ca nu era nimeni la panda. Am pregatit bicicleta cu doua locuri pe care o aveam, l-am pus pe Nigh care era cu ochii umflati si pe jumatate adormit in cosul din fata si am pornit toti trei la drum. Aveam de mers cam o jumatate de ora pana la intrarea in marele oras Shanghai, China. Luna ne lumina calea ceea ce nu era tocmai in favoarea noastra pentru ca puteam fii vazuti mult mai usor. In departare am vazut o lumina. Era politia cu o lanterna in mana, mi-am spus si sangele mi-a inghetat in vene chiar daca aerul de afara era placut.

“Copilul nostru este bolnav si il ducem la doctor” imi repetam minciuna in gand. Dar cand ne-am apropiat am realizat ca era defapt un felinar uitat aprins in curtea unei case. M-am rusinat atunci in fata Lui Dumnezeu pentru slabiciunea mea. “Oare astazi voi muri?” imi revenea din nou in minte aceasta intrebare.

Am ajuns insfarsit la destinatie. Am ascuns bicicleta in spatele unui cotet si le-am numarat pe celelalte, erau 10 la numar, apoi am intrat in casa impreuna cu sotia si fiul meu. De acolo nu mai era scapare. Daca cineva ne prindea nu mai puteam minti. Eram pur si simplu omorati sau in cel mai fericit caz, batuti si inchisi. In incapere erau 15 suflete, pe majoritatea ii cunosteam. Erau prezenti si sotii Chaw care se convertisera de numai cateva saptamani, dar mai erau acolo doi barbati pe care nu ii cunosteam si i-am multumit Lui Dumnezeu ca El mai intoarce suflete la pocainta si in vremurile grele in care traim. Ne-am asezat pe ultima banca din cele patru care se aflau in incapere si fratele Lee care era si proprietarul casei a inceput sa cante o cantare. Apoi sotia acestuia i-a inmanat biblia pe care o deschise si intorcea paginile cu atata grija de parca avea in mana cel mai pretios diamant si ii era frica sa nu se sparga.

“Domnul este Pastorul meu, nu voi duce lipsa de nimic, El ma paste in pasuni verzi si ma duce la ape de odihna!” “Fratilor, a inceput el, ii multumim Lui Dumnezeu ca ne-a descoperit acest har minunat, ca ne-a mantuit si ca in curand ne va duce la pasuni verzi! El ne-a promis aceasta. Aici suntem persecutati si dupa cum stiti chiar saptamana trecuta unul din scumpii nostri frati a plecat la cele vesnice dupa ce a suferit batai multe in inchisoare. Nu e usor sa ramai tare dar e un har sa suferim pentru Hristos. El a suferit Calvarul! Nu merita El oare sa suferim si noi macar putin pentru El?

In acel moment am auzit niste pasi de afara si ne-am trezit in usa cu un grup de politisti inarmati. “Oare astazi voi muri?” din nou aceasta intrebare imi veni in minte si eram sigur ca de aceasta daca raspunsul va fii da.

“Asa deci” incepu unul din politisti care se parea ca era seful. “Va adunati aici sa tradati tara, tradatori ce sunteti! Stiti ce pot face acum? Sa va tarasc dupa mine pana la sediul politiei, sa va dau o bataie pe cinste si sa va arunc in inchisoare!” isi arunca atunci privirea spre Nigh si inima imi statu in loc. Nu era drept sa moara el, nu, nu el sau Shea. Niciodata nu mi-am imaginat asa moartea mea. Batut am mai fost, chiar si in inchisori, nu ma interesa, dar nu suportam gandul ca fiul si sotia mea sa moara asa, sub privirile mele. Era prea mult. Isi indrepta atunci arma spre fiul meu asezat langa mine si care tremura din toate incheieturile. Am vrut sa il iau in brate dar nu am indraznit sa ma misc.

“Ii otraviti mintea acestui copil cu minciunile voastre! Stiti cum se numeste asta? Crima! Sa va inchid? Nu. E prea putin, nici unul din voi nu va mai iesi viu din locul acesta! Sa vad ce poate face Isus al vostru acum. Si rase batjocoritor. Ceilalti politisti stateau deoparte urmarind scena, gata de atac la cel mai mic semn al sefului lor.

“Stiu cum am sa fac. Sa nu ziceti ca sunt om rau, va voi da de ales. Aveti trei minute la dispozitie sa iesiti pe usa aceea, si arata spre iesire. Odata iesiti va lepadati complet de acest Isus al vostru, si ve-ti scapa cu viata. Nu termina bine de zis si cei doi barbati pe care nu ii cunoscusem au si zburat pe usa afara. Dupa cateva secunde se sovaieli inca un barbat s-a ridicat si a iesit. Pe fata lui se citea o dezamagire completa. Era distrus. Mai aveti un minut. Striga politaiul nerabdator. In fata mea, sora Chaw suspina. Mi-am dat seama atunci ca plange. M-am uitat spre Shea si o lacrima cazu din ochii ei. Am intrebat-o in soapta daca era sigura ca vrea sa ramana. “Isus merita chiar mai mult de atat” mi-a soptit ea atunci. L-am strans langa mine pe Nigh care inca suspina si l-am intrebat daca stie ce se intampla. “Da tata, mi-a spus el, azi vom muri pentru Hristos” si cand ma privi, am vazut in ochisorii lui mici o pace si o bucurie care nu pot fii descrise in cuvinte. Am inceput sa ma rog atunci pentru el si pentru Shea. M-am rugat si pentru mine, pentru slabiciunea si frica care erau in inima mea. “Oare astazi voi muri?” Da, cu siguranta ca azi va fii ziua. “Mai aveti zece secunde” se auzi un glas gros. In momentul acela o femeie de varsta mijlocie s-a ridicat si s-a indreptat spre usa. Privi o clipa inapoi. Din ochii ei curgeau izvoare de lacrimi. Apoi se intoarse si parasi incaperea.

“Prea bine fratilor, voi sunteti dispusi sa muriti pentru Hristos.” Se duse spre usa, o incuie si se intoarse spre noi cu o fata total schimbata. Lasa arma jos si spre uimirea noastra, a celor ramasi, incepu sa planga, sa planga de bucurie si sa ne felicite pentru credinta noastra atat de mare!

“Eu sunt un frate de-al vostru de peste munti, spuse el, si am venit sa impartasesc cu voi minunile care Isus le face acolo, e minunat!” Dar mi-a fost frica sa nu fie printre voi spioni si a fost singurul mod in care i-am putut alunga. Va rog sa ma scuzati pentru sperietura prin care ati trecut. Incet, incet, am inceput sa ne indreptam spatele si chiar sa zambim. Ne-am bucurat mult impreuna cu cei veniti si i-am multumit Dumnezeului bun si mare ca ne-a mai ingaduit sa il slujim aici pe pamant.

Vei fii tu gata cand raspunzul la aceasta intrebare va fii pozitiv? “Oare astazi voi muri?”

(Prelucrare dintr-o carte)

By ncunoscuta unei zane♪ ♫